Am primit o carte cu haiku-uri .
Frumos. Mi-ar fi placut sa le fi scris eu , dar nu...pentru asta trebuie sa ai har...nu il am....
E pacientul meu si la prima vedere un om absolut banal. Chiar un pic iritant caci vorbeste mult, aparent inutil...intr-o lume in care totul trebuie sa fie rece si precis ca un bisturiu.
Il intrerup scurt : "Da domnule aveti cataracta si in plus la ochiul stang, o membrana epimaculara . Cand vreti sa programam operatia ? "
Probabil ca ii par grozav de barbara , dar pare sa inteleaga si revine in lumea de carne si sange. Imi scrie o dedicatie si imi intinde cartea. Multumesc frumos , urmatorul...
Haiku-urile scrie de el sunt frumoase, foarte frumoase.... Ma gandesc ca trebuie sa fie tare trist sa fi inzestrat cu o sensibilitate deosebita , si sa ai in acelasi timp articulatii care sa se uzeze, organe care sa se revolte si sa doara, ochi care sa nu te mai ajute si mai ales, sa te misti greoi intr-o lume grabita in care fiecare clipa trebuie "valorificata" la maxim...doar "time is money" , nu ?
Da..natura umana, in toata diversitatea ei se plimba zilnic prin fata mea ...
Si uneori ma pune la incercare : "stiti cine a fost Delfinul ? Stiti cine e zeita Minerva " :):):) batraneii eruditi casca gura cand le raspund si conchid "da..e de mirare ca cineva din generatia dumneavoastra mai citeste " :):) ... cu greu ma abtin sa nu rad...
Si o conversatie pe care nu o s-o uit :
" Domnisoara, eu ca si Dorian Gray imbatranesc pe dinauntru " si zambeste superior :):)
" Domnule , in locul lui Dorian Gray imbatranea tabloul, in locul dumneavoastra cine imbatraneste ? "
Omul surpins, face ochii mari si nu are un raspuns...ii raspund tot eu, cu zambetul pe buze...
" Eu cred ca sotia " :):):)
Noroc ca tipul avea simtul umorului ...
Morala : la asa pacienti, asa doctor :):):) si de asta ma duc eu cu drag la job :):)
